Cercetare / dezvoltare

– Program 2 – Creşterea competititvităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare,

Subprogram 2.1 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare şi inovare

– Cecuri de inovare

· Valoarea totală a contractului: 50.000 lei

Din care pe surse de finanţare:

· Sursa 1 – de la bugetul de stat: 45.000 lei

· Sursa 2 – din alte surse atrase (cofinanţare): 5.000 lei

· Durata implementării:  04.07.2018 – 31.12.2018

 

REZUMAT ŞI LIVRABILE

 

DESCĂRCAŢI FIŞA PROIECTULUI

Populația de albine este indispensabilă indiferent de scopul pentru care creștem albine. Ea trebuie, de cele mai multe ori pregătită pentru a fi disponibilă la momentul potrivit și de o vârstă adecvată pentru scopul pe care ni-l propunem.

De exemplu:

–  pentru culesul de miere avem nevoie de albine culegătoare trecute de vârsta de 16-20 de zile,

– pentru secreția de lăptișor de matcă, precum și pentru producerea de botci sau creșterea de puiet avem nevoie de albine tinere, între eclozare și vârsta de 16 zile;

– pentru culesul de polen avem nevoie de albine culegătoare suficiente, de mult puiet larvar (necăpăcit) și bine-înțeles de doicile care întrețin puietul larvar.

Uneori, ne putem trezi, din cauze naturale cu o populație mare de albine într-un moment în care nu avem nevoie de aceasta și la o vârstă care nu corespunde scopurilor noastre. Dacă nu folosim această populație într-un scop, oricare ar fi el, vom rămâne oricum fără această populație deoarece albinele au o vârstă limitată. Cea mai la îndemână posibilitate de orientare a acestei populații este in direcția producerii de material biologic: roiuri artificiale, creștere de regine, populare de nuclei de împerechere.

Totuși, de cele mai multe ori există necesitatea de a pregăti noi, în mod dirijat, populația de albine de care avem nevoie pentru momentul în care e nevoie de ea.

Pentru producția de populație nouă avem nevoie de:

– temperatură potrivită între 20 și 30^°C;

– suficiente albine adulte care să acopere puietul;

– spațiu pentru pontă (faguri goi în cuib);

– regine de calitate;

– nu în ultimul rând, nutriție adecvată: pe de o parte cantitate optimă de nectar sau sirop cu apa (suficient cat sa nu le fie foame, dar nu prea mult ca sa nu blocheze cuibul), iar pe de altă parte polen poliflor de cea mai bună calitate (pomi fructiferi, rapiță sau muștar ferite de pesticide, fânețe) sau un substituent de polen de calitate (complet din punct de vedere al nevoilor nutritive ale albinelor, echilibrat, cu digestibilitate cât mai bună).

 

Tot demersul nostru trebuie să țină cont de dinamica sezonieră a familiilor de albine și de etapele ei: iernare, dezvoltare timpurie, dezvoltare de primăvară, apogeu, pregătire pentru iernare. (Figura 1)

Menționăm că:

– iernarea e o stare de conservare relativ pasivă a albinelor fără a crește puiet.

Calitatea ei depinde de pregătirea pentru iernare, asupra căreia vom reveni și de genetică;

– dezvoltarea timpurie debutează în timpul iernii odată cu începerea creșterii de puiet, în lipsa culesului și presupune consum mai mare de resurse nutritive, variabil în funcție de genetica albinelor și de temperaturile ambientale.

Resursele nutritive pot sau nu să existe la dispoziția populației, pot să fie de calitate mai bună sau mai proastă, în funcție de condițiile pregătirii pentru iernare și de calitatea intervențiilor apicultorului prin hrăniri suplimentare.

– dezvoltarea de primăvară poate fi mai lentă sau mai fulminantă în funcție de genetica familiei. Se petrece cu consum foarte mare, dar în perioade cu abundență nutritivă naturală în zona noastră, care și aceasta poate fi afectată sau nu de condițiile meteorologice și de schimbările mediului induse de specia umană.

Adică în anii normali nu necesită hrănire suplimentară, dar în anii cu primăveri reci sau in zone sărace, hrănirea devine necesară. Tinde spre un apogeu care culminează cu instinctul de roire.

– Condițiile naturale pentru dezvoltare durează până în perioada solstițiului de vară (20 – 30 iunie), după care scade ponta reginelor ca urmare a reducerii perioadei de lumină.

Eventuale forțări ale pontei reginelor în sens pozitiv există la reginele foarte tinere și/sau în roiuri nou formate, mai ales în lipsă de puiet și cu abundență de doici adulte.

– Instinctul de roire indică de obicei (cu excepția situațiilor de lipsă a spațiului vital) un maxim posibil de populație de albine pentru respectiva regină și are mari variații în cadrul speciei, raselor și de la o zonă la alta.

El poate apărea oricând în perioada caldă a anului, în special înainte de data de 1 iulie, dar uneori și după.

– Perioada de pregătire pentru iernare se caracterizează prin scăderea treptată a pontei reginelor, iar pe de altă parte prin acumularea de vitellogenin (ca substanță a corpului gras) în organismul albinelor din ultima generație a sezonului.

Această perioadă ridică tot mai mari probleme din punct de vedere al condițiilor din teren, care se îndepărtează tot mai mult de cerințele nutritive ale albinelor – In timp ce pretențiile celor care dețin albine se definesc în sens crescător. Pentru iernare de calitate, intervențiile prin hrăniri suplimentare sunt de la un an la altul tot mai necesare.

Un studiu de mare valoare al dinamicii sezoniere a familiilor de albine a fost făcut de către Mihai N. Stefănescu și colaboratorii lui în anii 1985-1987 și publicat în revista România Apicolă împreună cu imaginea din figura 2 sub denumirea de ”Curba de roire la albine”. Această imagine a fost ulterior preluată de diverse alte publicații, dar fără explicațiile aferente.

Concluziile principale ale acestui studiu (bineînțeles că trebuie ținut cont de însușirile genetice ale populației de albine din perioada respectivă, care pot fi diferite de cele pe care le avem la dispoziție în prezent) sunt:

1. Dezvoltarea cea mai eficientă a unei familii de albine se realizează când aceasta are populația de 1,5-2 kg. Dacă populația e mai mică de 1,5 kg, nu poate prelua spre îngrijire toate larvele pe care le poate produce o regină. Bineînțeles că eficiența maximă poate fi atinsă doar în condiții de temperatură optimă și hrană de calitate la discreție.
2. Dacă populația depășește 2 kg, deja o parte din albine se vor ocupa de acumularea de rezerve de hrană, ceea ce le face sa nu mai fie implicate eficient în creșterea de puiet. Teoretic, colonia n-ar mai avea nevoie de hrănire suplimentară (DOAR DACĂ flora, zona și temperaturile asigură suficient polen și nectar) sau uneori culesul chiar poate stânjeni ponta prin blocajul cuibului.
3. Instinctul de roire se declanșează după depășirea unei cantități de albine adulte/ familie, numită ”prag de roire” care în situația lor a fost de puțin peste 4 kg de albine adulte / familie.

Notă: Pragul real diferă de la caz la caz, în funcție de mai multe situații particulare: genetice, caracteristice zonei melifere, tehnicilor de lucru și chiar variabile de la un an la altul, dar el trebuie intuit de către apicultor pe baza experienței cu propriul material genetic și cu zona.

Spre exemplu: Dacă o familie construiește botci de roire la atingerea pragului de 4 kg de albine, poate alta (sau aceeași în anul următor) nu construiește nici la 5 sau 6 kg de albine, ori alta le construiește la 3 kg de albine.

Unele familii roiesc după ce au construit 2-3 botci de schimbare liniștita, iar altele construiesc botci si apoi le auto-distrug la orice mică schimbare de mediu sau renunță la a le mai reconstrui după ce au fost distruse de apicultor.

Unele familii renunță la roire după ce li s-au luat 1-2 faguri cu puiet căpăcit, altele abia după pierderea a 4 faguri, iar la altele e nevoie să li se ia tot puietul.

Situațiile pot fi diferite de la un an la altul chiar păstrând aceleași regine și categoric diferă de la o zonă meliferă la alta.

Principala tehnică de combatere a instinctului de roire rămâne ameliorarea genetică și cunoașterea tendințelor la materialul biologic pe care îl deține fiecare.

4. Deși randamentul la cules al unor familii mai puternice decât pragul de roire este teoretic mai bun, noi practic nu putem opera cu astfel de familii (decât eventual claustrând reginele, ceea ce necesită prea multă manoperă). Acestea trebuiesc menținute cât mai puternice în timpul culesului, dar sub limita acestui ”prag”.

 

5. Metodele propuse pentru exploatare eficientă sunt:

– scoaterea de faguri cu puiet căpăcit din familiile în pericol de a depăși pragul de roire (se dau unor familii mai slabe, rezultând o echilibrare a puterii la nivel de stupină sau se folosesc pentru producerea de noi unități biologice) și eventual

–  înlocuirea lor cu faguri cu puiet larvar de la familii slabe cu regine prolifice pentru a folosi capacitatea de lucru a populației adulte excedentare;

– întărirea familiilor slabe cu rame de puiet căpăcit acoperite cu albine pentru a realiza familii suficient de numeroase pentru momentul culesului. Acestea pot proveni de la familiile prea puternice sau de la alte familii care se slăbesc intenționat fiind scoase din efectivul de producție.

Notă: Lucrul cu puietul căpăcit are influența dorită dacă se operează cu cel puțin 25-30 de zile înainte de culesul vizat. Dacă se atinge pragul de roire cu puține  zile înaintea culesului sau în timpul lui, poate fi scos din familie puiet căpăcit știind că influența asupra capacității de cules a familiei urmează să apară abia după minim 15 zile de la operațiune. Dacă se atinge pragul de roire cu mai mult de 30 de zile înainte de următorul cules, tehnica de slăbire este de extragere a populației adulte preponderent tinere, iar familia se va reface pe baza puietului.

 

6. Focalizându-se pe gestionarea culesului de salcâm au concluzionat că în cazul lor:

–  familiile care iernează cu mai puțin de 2 kg de albine (6 faguri pe ramă Dadant sau 8 ME) nu sunt suficient de populate pentru culesul de salcâm dacă nu primesc populație din alte surse;

– familiile cu 2,1 kg de albine (7 faguri Dadant sau peste 9 ME) la sfârșitul iernii au eficacitate maximă la culesul de salcâm;

– familiile cu peste 8 faguri Dadant ating pragul de roire de peste 4 kg înainte de cules și astfel se compromite eficiența lor. La ele s-a impus aplicarea tehnicilor de slăbire menționate mai sus.

Notă: Datele au valoare orientativă deoarece realitatea diferă în funcție de mulți factori zonali, de genetică a albinelor și se impune și ajustarea tehnicilor în funcție de condițiile particulare ale fiecărui an.

7. Recomandă creșterea reginelor în familii mai mari de 2 kg de albine adulte;
8. Recomandă introducerea reginelor de viitor doar în unități mai mici de 2 kg de albine adulte.

(2 kg de albine adulte ocupă aproximativ 8 faguri Dadant sau 10-11 faguri ME în timpul verii)

 

Recomandările noastre privind gestionarea populației de albine

Dacă se urmărește producția eficientă de miere: Având în vedere calendarul culesurilor de nectar, se pot urmări indicațiile de mai sus cu semnificative ajustări în funcție de condițiile particulare ale fiecarei exploatații (zonă, floră, an, tehnici de lucru, caracteristici genetice).

În special se urmărește întărirea familiilor cu puiet acoperit de albine cu 4-6 săptămâni înainte de începutul culesului, iar apoi scoaterea de puiet căpăcit in jurul datei de început al culesului dacă familiile dau semne că au atins pragul de roire (adică dacă încep ponta în botci incipiente).

Hrănirea suplimentară de primăvară se face cu substituent de polen sau polen din propria stupină și dacă este cazul cu turte energetice fără zaharoză de la declanșarea pontei până la apariția primului polen din natură.

Se asigură microclimatul cald în stupi prin restrângerea populației pe cît mai puțini faguri, adăpostire de vânturi, organizarea de ghemuri comune cu alte familii, păstrarea de familii bine populate (unificări dacă este cazul).

Hrănirea suplimentară cu sirop (50% apă) se face în perioada de zbor a albinelor, urmărind oscilațiile cântarului. Scopul este de a asigura hrana lichidă necesară larvelor și culesului de polen. Se inspectează periodic fagurii de cuib pentru a vedea natura culesului – nectar sau polen, cantitatea de hrană lichidă din faguri – esențială pentru dezvoltarea larvelor, cantitatea de lăptișor din jurul larvelor. Se oprește cu 7-10 zile înainte de declanșarea unui cules de nectar așteptat.  Se oprește dacă se înregistrează creșteri peste 0 ale cântarului bazate pe nectar.

Recomandăm menținerea a cel puțin 5-6 kg de rezerve de hrană căpăcită accesibilă albinelor în faguri.

Se lărgește cuibul într-o singură direcție prin adăugarea de faguri goi, cunoscând locul celor cu hrană rămasă din anul precedent pentru a evita extragerea conținutului lor indiferent de situație.  Nu recomandăm ”spargerea cuibului” ca metodă de lărgire a spațiului. La apariția primului cules se adaugă caturi peste gratia Hanneman și se lărgesc cuiburile după nevoile familiilor doar dacă pe fagurele de lângă diafragmă apare puiet.

Nu se slăbesc familiile de producție decât dacă există iminența roirii sau, cu riscuri mari de adulterare a mierii prin necesitatea hrănirii suplimentare, dacă urmează o perioadă de cel puțin 2-4 săptămâni de gol de cules. (Orientativ: Populația culegătoare se reface în 2 săptămâni pe seama doicilor, populația adultă de toate vârstele în 3-4 săptămâni pe seama puietului, iar scoaterea de puiet, recomandată puțin înainte sau în timpul culesului, are repercusiuni cu scădere a populației adulte după 15 până la 40-50 de zile).

Se recomandă să se evite cât este posibil orice slăbire intenționată a familiilor de producție. De asemenea, se recomandă evitarea hrănirilor cu hrană glucidică chiar între culesuri. Aceasta se poate face doar în lipsa culesului confirmată de cântar și se execută cu atenție, atât cât se consumă, pentru a nu rămâne nici un excedent de hrană dulce în faguri în pericol de a se amesteca cu nectarul.

În prezent se lucrează pentru realizarea unui tip de hrană proteică care se poate administra între culesuri fără pericolul de a adultera fagurii și produsele stupului.

Pentru producerea de material biologic, în special albine adulte (ce se pot folosi în diverse scopuri):

Nu se folosesc ca sursă de populație familiile de producție miere, decât populația excedentară, dacă acest lucru este obligatoriu prin iminența roirii sau la sfârșitul sezonului de producție.

Cea mai bună variantă de lucru este să se desemneze un efectiv de albine întreținute și exploatate doar în acest scop. În orice stupină de producție se poate forma un sector cu o parte din stupi destinați exclusiv înmulțirii pentru înlocuirea materialului biologic uzat si pentru dezvoltare.

Acestea se hrănesc abundent pentru a realiza performanțe maxime, iar eventualele produse rezultate nu se folosesc în alimentația umană.

Sezonul în care recomandăm exploatarea intensivă pentru obținerea de albine este cuprins între lunile aprilie și iulie.

În toate sectoarele producției de material biologic, fie că este vorba de producția de regine, de trântori, de albine lucrătoare sau de dezvoltarea roiurilor, hrănirea se face la discreție cu hrană proteică fără a ne baza pe nici o sursă de polen din mediu. Acesta fie nu există la nivelul de calitate al cerințelor albinelor intens exploatate, fie nu poate fi cules în cantitate suficientă de către o populație ocupată cu îngrijirea larvelor.

Se folosesc regine cât mai prolifice.

Se urmărește menținerea coloniilor producătoare de albine în intervalul 1,5-2 kg de albine adulte, echivalent cu 6-8 faguri Dadant sau 8-11 faguri ME complet acoperiți.

Hrănirea glucidică se face cu sirop cu 50-60% apă și 40-50% substanță uscată sau cu turte energetice. În funcție de situația indicată de cântarul de control, se administrează hrana glucidică din abundență atât cât să nu blocheze cubul. Consumul zilnic este în mod normal de peste 400g de substanță uscată (glucide) /zi (parțial poate proveni din nectar cules din mediu) la o astfel de colonie. Se administrează de preferință sirop sau turtă energetică din glucoză, fructoză și proporții moderate de zaharoză, suplimentate cu vitamine și minerale.

Astfel de colonii de 1,5-2 kg de albine de la care se ridică puietul căpăcit pot fi folosite cu succes pentru producția de polen.

La atingerea dezvoltării maxime propuse de 2 kg sau de 2,5 kg pentru reginele foarte prolifice, se extrag un sfert din faguri în primul caz sau se desparte colonia de 2,5 kg în 2 mai mici de 1-1,25kg și de 1,25-1,5 kg (regina rămânând cu cea mai mare pe locul inițial). Spațiul gol rămas se completează cu faguri goi clădiți sau artificiali. De la caz la caz, fagurii cu populația rezultată pot lua următoarele direcții:

– formarea de noi colonii producătoare de albine adulte(din 3 colonii de 2 kg si o regină împerecheată se formează o a 4-a sau din una de 2,5 kg + o regină împerecheată – 2 de 1,25 kg) preferabil pe o altă vatră;

– întărirea cu populație a familiilor de producție;

– pregătirea de familii crescătoare de regine sau producătoare de lăptișor de matcă;

– popularea de nuclei de împerechere (cu rame de dimensiune egală cu a stupilor de proveniență);

– formarea de roiuri artificiale cu puiet căpăcit care urmează să se dezvolte până la sezonul de iernare;

– întărirea de roiuri slabe care au regine tinere de calitate;

– formarea de unități din care să rezulte albine adulte după metoda: Se umple un corp cu puietul căpăcit acoperit cu albine. Deasupra lui se așează o gratie Hanneman și un corp cu o colonie medie sau slabă cu regină. Prezența reginei protejează fagurii de construirea de botci de salvare. Populația în decurs de eclozare se hrănește la discreție cu turte proteice. La sfîrșitul eclozării albinelor, acestea se scutură de pe faguri, se transportă pe altă vatră și se folosesc pentru popularea de nuclei de împerechere sau pentru formarea de roi la pachet. Corpul de sus cu colonia se poate lăsa pe soclu fără a se reloca. Fagurii pot fi refolosiți sau topiți. De obicei aceștia sunt lipsiți de miere, care e urcată în corpul cu regina. Eventuala ”miere” extrasă se folosește pentru hrănirea albinelor.

Albinele adulte excedentare pot fi scuturate direct de pe o parte din fagurii unei colonii cu peste 2 kg albine adulte, având grijă să nu scuturăm regina și să rămână suficientă populație pentru a acoperi puietul. Populația adultă se va reface prin eclozarea puietului. A nu se uita de obligativitatea hrănirilor după recoltarea de albine adulte!

Chiar dacă în perioada aprilie-iulie în care se produce material biologic nu sunt probleme mari din partea acarianului Varroa, este bine să avem în vedere controlul infestației acestui material biologic cu acarieni pe traseul exploatării lui.

Evaluarea infestației cu Varroa la coloniile hrănite cu produse Dulcofruct a relevat faptul că dacă mortalitatea naturală a acarienilor este de 22 % din populație, mortalitatea în familiile la care turtele au persistat peste 12 zile în stupi a fost de 50 % pentru Turtele Energetice Forte (datorită timolului conținut), de 65% la un prototip de turtă care încă nu se produce în serie și de 69% (între 64% și 76%) la familiile hrănite cu Turtă Super Proteică. Aceste produse reduc populația de Varroa și acest lucru este un argument în plus pentru folosirea lor în producția de material biologic.

 

Prof. Dr. Daniel Popovici,
Manager Cercetare și Dezvoltare

Pentru pregătirea de iernare a populației, roiurile trebuie să depășească 2 kg de albine și 5 faguri de puiet încă din prima parte a lunii August, înainte de creșterea generației care va ierna. Menținerea de albine în populație mai mică după prima decadă a lunii august periclitează calitatea și longevitatea albinelor ce vor ierna și unificarea lor ulterioară nu rezolvă problema calității acestei populații. Deci ultimele roiuri se formează la începutul lunii august, iar nucleii sau coloniile lăsate să le prindă toamna slabe plătesc această întârziere cu prețul compromiterii populației de albine pe care o conțin. De asemenea, în această perioadă se desființează și se unifică roiurile și coloniile slăbite din cauza reginelor de calitate slabă.

Apreciem ca iernarea de familii mai mici de 1,5 kg de albine sau unificarea lor după prima decadă a lunii august sunt prea riscante și au șanse de reușită doar cu variante genetice cu caractere de iernare bună puternic fixate în genom, chiar dacă respectivele unități beneficiază de încălzire suplimentară cum ar fi organizarea de ghem comun din mai multe micro-colonii. Și chiar cu aceste caractere de bună iernare, managementul deficitar al puterii populației (întârzierea sau lipsa unificărilor) sau al hrănirii suplimentare de toamnă, scade din eficiența potențială a respectivei populații de albine adulte.

Populația care urmează să primească o regină nouă nu se expune direct la soare sau la lumină (lăzi deschise pentru mult timp) și se menține în lipsa unei regine (fie ea și închisă în colivie) pentru aproximativ o ora de la orfanizare. Perioadele mai lungi (mai multe ore sau zile) de orfanizare sunt foarte stresante și duc la uzură, deriva (migrație) spre unități cu regine, construire de botci de salvare și chiar la comportament agresiv față de regina ce urmează să o primească.

Pentru a da posibilitatea albinelor zburătoare să le părăsească deoarece albinele tinere acceptă mai ușor regine noi, roiurile din faguri cu puiet se formează pe aceeași vatră cu un supliment de albine tinere scuturate de pe 2-3 faguri de puiet. O altă variantă posibilă ar fi să se formeze din faguri care au stat 8-10 zile în prezența unei regine, dar despărțiți de ea cu gratie Hanneman pentru a nu mai avea puiet larvar. Puietul larvar este un factor de creștere a agresivității albinelor față de noile regine.

Colivia unei regine pe cale de a fi acceptată este acoperită de albine care se plimbă liber pe ea și răspund la stimuli, adică se feresc la atingerea cu degetul. Acest lucru nu înseamnă că nu mai există albine (de obicei bătrâne) care încă mai manifestă agresivitate și pot omorî regina eliberată prematur.

Colivia unei regine neacceptate este acoperită cu albine care stau strânse pe ea cu capul între gratii, având aspect de”arici”. Acestea nu răspund în nici un fel la atingere, rămânând în continuare în stare de agresivitate, lipite cu capul de colivie, cu dorința de a penetra colivia spre regină.

Roiurile trebuiesc tratate obligatoriu cu acaricide contra acarianului Varroa, de preferat uleiuri esențiale care să persiste în stupi mai mult de 10 zile.

Evaluarea infestației cu Varroa la coloniile hrănite cu produse „Dulcofruct” a relevat faptul că dacă mortalitatea naturală a acarienilor este de 22% din populație, mortalitatea în familiile la care turtele au persistat peste 12 zile în stupi a fost de 50% pentru Turtele Energetice Forte (datorită timolului conținut), de 65% la un prototip de turtă care încă nu se produce în serie și de 69% (între 64% și 76%) la familiile hrănite cu Turtă Super Proteică. Aceste produse reduc populația de Varroa și acest lucru este un argument în plus pentru folosirea lor în producția de material biologic.

În funcție de sezon, pentru ca roiurile să aibă șanse de dezvoltare până la perioada de iernare, recomandăm ca ele să se încadreze în următoarele categorii de mărime minimă Dadant sau ME:

Roiurile pe faguri cu puiet (relativ plini cu puiet, iar în cazul unor faguri cu puțin puiet, se suplimentează numărul lor):

– 1 fagure cu puiet + 1 cu albine în luna aprilie, bineînțeles cu regine din anul precedent;

– 2 faguri cu puiet + 1 cu albine în luna mai;

– 3 faguri cu puiet în luna iunie;

– 4 faguri cu puiet în luna iulie;

– 5 faguri cu puiet la începutul lunii august, cu riscul ca populația să fie compromisă în cazul unor regine de calitate proastă care nu mai au timp să fie evaluate înainte de iernare.

Acest tip de roiuri pot fi formate la început de sezon cu botcă în loc de regină împerecheată, de asemenea pot fi aduse în parametrii de mărime descriși mai sus conform cu perioada calendaristică, prin întărire cu rame cu puiet, ulterior împerecherii reginelor.

Roiurile la pachet, după experiența crescătorilor din vestul Europei trebuie să aibă minim:

– 1 kg de albine în luna mai;

– 1,5 kg de albine în luna iunie;

– 2 kg de albine în luna iulie;

– 2,5 kg de albine la ănceputul lunii august.

Tradiția acestor roiuri la pachet s-a consolidat în zonele cu climă ploioasă, atlantică sau montană, cu abundență de polen de calitate. Hrănirea proteică (de calitate) pe toată perioada de la formare până la iernare este esențială pentru succesul acestei metode.

Albinele pot fi eliberate pe faguri artificiali, iar aceștia pot fi intercalați cu unul sau mai mulți faguri clădiți, cu condiția ca acești faguri să nu fie fost în stup niciodată în perioada iernii (iarna este perioada în care fagurii se contaminează cu spori de Nosema spp.).

Albinele se manipulează, se mută sau se eliberează tot timpul pe perioada serii pentru a evita deriva. Amplasarea roiurilor la pachet se face obligatoriu pe altă vatră, la distanță de peste 3-4 km față de cea de proveniență a populației de albine adulte.

În cadrul departamentului de R&D al firmei „Dulcofruct” am format în anul 2019 o serie de roiuri în ultima săptămână a lunii iulie cu cantitate medie de 1,6 kg de albine. Această cantitate (prea mică conform informațiilor standard) s-a menținut în timpul iernării în parametrii foarte buni de 1,3-1,5 kg (5 faguri Dadant bine populați) la roiurile care au consumat 6 kg de turtă proteică, adică 0,6 kg de proteină brută și a scăzut la mai puțin de 0,5 kg până în luna martie la cele care au consumat doar 3 kg de turtă proteică.

Apreciem că primul tip de turtă (de fapt Turta Super Proteică „Dulcofruct”) ar fi putut fi consumată în cantități de peste 10 kg / roi dacă ar fi primit-o la discreție, iar al doilea tip de turtă (un tip de turtă comercializată pe piața din România) nu a putut fi consumat în cantitate mai mare datorită digestibilității scăzute și încărcării tubului digestiv al albinelor adulte.  Roiurile au mai consumat 15 kg de sirop, dintre care 6 kg Apinectar Plus sau Apitotal (diluat cu 30% apă) în primele 5 zile de la formare și 9 kg BeeNectar (nediluat) la începutul lunii septembrie.

Concluzia care se conturează este că zona (câmpie din vestul României) n-ar fi putut să asigure supraviețuirea populației prin hrănire doar cu polenul din mediu.

Surpriza estă că populația roiurilor care au consumat 6 kg de Turtă Super Proteică este mai abundentă și mai sănătoasă decât la cele mai multe familii care au primit doar 1 kg de turtă proteică la începutul lunii septembrie.

 

Producerea de material biologic

Recomandări și exemple practice din experiența echipei R&D “Dulcofruct”

Producerea și împerecherea reginelor –  Producerea și îngrijirea trântorilor:

Deși poate părea mai puțin interesant pentru mulți cititori, începem expunerea cu metoda noastră de producere și întreținere a trântorilor din principalul motiv că aceasta începe cronologic înainte de producerea reginelor pentru o serie de împerecheri, dar și din motivul că această acțiune este mult mai importantă decât suntem obișnuiți să considerăm.

Producerea trântorilor începe cu 45 de zile înainte de împerecherea primei regine cu acea generație de trântori și se face în perioade în care albinele au tendința naturală pentru a crește trântori. Această tendință este mai intensă primăvara și scade spre vară până la estompare după solstițiul de vară. Esențială este hrănirea abundentă sau culesul natural (pe care nu ne putem baza datorită imprevizibilității lui create de oscilațiile meteo) și puterea cât mai mare a coloniilor.

Familiile ”tată” trebuie să aibă regine cu performanță confirmată prin testare și au randament mai mare dacă reginele lor sunt cu vârstă mai mare de 2 ierni. La momentul startului creșterii de trântori se lărgește cuibul cu o ramă goală – caz în care e nevoie de cules abundențe de nectar sau hrănire mai consistentă cu sirop diluat cu apă pentru clădirea fagurelui, sau se poate lărgi cu un fagure clădit cu celule de trântori. În imediata vecinătate a fagurelui se plasează un fagure plin cu puiet larvar. La nevoie se poate izola regina pe rama cu fagure de trântori. Din acest moment până la căpăcirea totală a trântorilor se administrează la discreție turtă proteică și greutatea familiei nu trebuie să scadă niciodată de la o zi la alta, ci doar să crească sau cel mult să stagneze. Orice scădere de greutate apărută e urmată imediat de hrănire cu sirop care să o compenseze.

Durata pontei este de 4 zile pentru trântorii destinați înseminărilor artificiale sau de 7-10 zile pentru cei destinați împerecherilor naturale, după care rama respectivă încadrată cu 2 faguri cu puiet larvar se izolează de cuibul cu regina și restul de puiet prin diafragmă Hanneman sau se trec în alt corp în care regina nu are acces – tot datorită izolării cu gratie Hanneman intre corp si cuibul reginei.

Cu 1-4 zile înainte de eclozarea primului trântor (zilele 20-23 de la debutul pontei dirijate), se trece la formarea de colonii ”orfane” cu trântori astfel: intre 2 faguri cu hrană și albine se adaugă din zona izolată 4 faguri cu puiet exclusiv căpăcit acoperiți cu albine și 3 faguri de trântori (de la 3 colonii ”tată”). Fiecare colonie se dotează cu un hrănitor de minim 2,5 l. În colonia respectivă se poate adăuga o colivie cu gratie Hanneman cu o regină (chiar neîmperecheată sau de proastă calitate) la care, după semnele de acceptare, sa aibă acces albinele, dar care nu are acces la faguri ca sa ponteze.

Din acest moment, hrănirile coloiilor cu trântori devin foarte importante deoarece indiferent de starea naturii, albinele lucrătoare nu au capacitatea de a hrăni trântorii prin cules. Se administrează câte 1-3 kg de turtă proteică și 1-3 kg de turtă energetică / repriză la interval de 1-7 zile, în funcție de intensitatea consumului și câte un hrănitor cu sirop cu 50-60% apă (40-50% substanță uscată) la fiecare 5-10 zile.

Pentru asigurarea purității genetice, familiile ”tată” și familiile ”orfane” se pot prevedea cu gratii Hanneman la urdiniș. La vârsta de 8 zile a primilor trântori (32 de zile de la debutul pontei), colonia cu trântori trebuie să fie pe locul definitiv în care va rămâne până la finalul misiunii sale, i se eliberează urdinișul de gratii deoarece în acest moment încep trântorii zborurile de curățire și de orientare.

Pentru asigurarea purității genetice, acest moment trebuie să se petreacă pe vatra stațiunii izolate de împerechere, în absența altor trântori sau in alt loc izolat de alți trântori. Pentru trântorii destinați înseminărilor instrumentale se pot amenaja diverse tipuri de voliere in care sa zboare, dar cu multe riscuri, sau zborul se poate petrece liber oriune, dar după ce trântorii au eclozat într-un izolator Hanneman în care au fost așezați fagurii cu ei și au fost marcați (ca pe regine) zilnic apoi eliberați în colonie până la finalul celor 4 zile de eclozare, urmând ca la înseminare să se folosească doar trântori marcați.

Transportul se face așezând un cat gol între corpul cu faguri și podișor pentru refugiul populației pe timpul deplasării.

O astfel de colonie bine hrănită poate menține trântori pentru o perioadă de 10 – 20 de zile de sezon activ de împerechere, începând cu ziua 45 de la depunerea primului ou de trântor, până după ziua 55, chiar 65.

Pentru creșterea reginelor se poate opta pentru metodele de creștere în colonie cu matcă doar în perioadele sau zonele lipsite de exces de nectar. În lipsa nectarului se hrănesc suplimentar, dar în cazul excesului de nectar, o mare parte dintre botci vor fi hrănite deficitar, distruse sau supraclădite, rezultând regine inegale, de calități foarte diverse datorită hrănirii inconsecvente de către doici.

Pentru siguranță și calitatea deosebită a rezultatelor am ales să folosim metoda de creștere a călugărului Adam, cu mici modificări. Astfel, primele pregătiri pentru creștere se fac începând cu 15-17 zile până la 27 de zile de la debutul pontei dirijate de trântori. Materialul biologic crescător se alege de preferință din regine valoroase care pot participa (indirect) la împerechere prin trântorii născuți de ele, putând fi chiar familiile ”tată”.

Se alege o astfel de familie pe locul căreia se așează un stup plin cu faguri cu puiet căpăcit provenit din familiile ”tată” sau puiet produs după metoda descrisă în articolul precedent. Atenție – se verifică atent  ca fagurii să nu poarte pe ei botci, care se distrug indiferent de stadiu! Peste stup se așează gratie Hanneman, iar deasupra gratiei un corp cu familia de pe locul respectiv. Se începe hrănirea cu turtă proteică la discreție a coloniei astfel extinse.

La 10 zile de la această acțiune, colonia cu regină de sus se ridică și se mută pe alt loc. Se pot scutura peste populația de sub gratie încă 3-4 faguri de doici de pe puietul larvar din colonia cu regină, având grijă să nu scuturăm regina. Fagurii din corpul de jos se verifică pentru a îndepărta eventualele botci, se scoate cel mai gol dintre faguri și se rearanjează compactând puietul neeclozat și făcând loc ramei port-botci între 2 rame cu puiet căpăcit cât mai pline. Se hrănește crescătorul cu turtă proteică.

Se pot introduce conform literaturii 60 de larve transvazate intr-un astfel de crescător, dar noi introducem de obicei câte 45 pe o singură ramă port-botci. Se poate administra o cantitate de 400-1000 ml de sirop diluat din miere, mai ales dacă culesul de nectar este slab. A doua zi se verifică și se comasează potirașele cu larve acceptate spre mijlocul suporturilor și se poate aduce un fagure cu puiet larvar lângă rama port-botci. O startare a mai puțin de 80% din larve indică populație prea puțină (împrăștiată) sau prezența unei regine în colonie.

La 5, maxim 6 zile de la introducerea ramei port-botci (momentul căpăcirii botcilor) se rearanjează cuibul aducând din nou lângă botci puiet căpăcit (obligatoriu) și trăgând la periferie sau eliminând fagurii goi din care au eclozat albinele. În acest moment, desupra coloniei se așează unul sau mai multe corpuri cu puiet larvar acoperit cu albine (se verifică pentru a ne asigura că nu poartă și regine din stupii de proveniență) care puiet va și popula nucleii de împerechere. Deci dimensiunile ramelor cu puiet larvar să fie potrivite pentru nucleii de împerechere folosiți. Populația se hrănește din nou cu turtă proteică.

În altă variantă se pot muta botcile în incubator sau se pot da unor nuclei de împerechere orfani, așezându-le pe puiet în prejma căpăcirii (cu riscul ca temperatura să fie mai mică decât în crescător sau incubator). În această variantă se poate aduce o a doua serie de larve spre startare și creștere.

La 10 zile de la transvazare, botcile sunt mature și se pot închide în cuști de eclozare sau în varianta noastră, colonia crescătoare se împarte în nuclei de împerechere. Fiecare botcă se așează pe puietul de pe ramele adăugate în ziua 5. De obicei o colonie o împărțim în 30-33 de nuclei de împerechere prin repartizarea populației în nuclei alături de ramele cu puiet și botci. Botcile de salvare de pe fagurii cu puiet se pot ignora, iar reginele le vor distruge după eclozare. Ele pot fi un indicator al ne-eclozării reginei dacă persistă întregi după mai mult de 2 zile de la popularea nucleilor, zi în care se împlinește termenul de eclozare a reginelor crescute dirijat. Fagurii goi rămași se pot topi sau refolosi, iar pe locul respectiv se poate așeza o colonie slabă.

Dacă nucleii de împerechere sunt deja populați, populația care a crescut botcile poate fi folosită la formarea de roiuri artificiale cu regine împerecheate. Dacă se dorește eliminarea trântorilor din populația de albine pentru populat nucleii, această populație se scutură complet forțând-o sa treacă prin gratie Hanneman pentru a repopula fără trântori fagurii de pe care a fost scuturata.

Nucleii se hrănesc prin umplerea prealabilă a hrănitoarelor cu turtă energetică. Ei se țin închiși la întuneric și răcoare dacă popularea lor nu se face seara, iar seara se pot elibera albinele prin gratie Hanneman la urdiniș pe o altă vatră sau se pot menține la răcoare și întuneric, cu ventilație bună a nucleilor încă 1-6 zile.

Gratia Hanneman se ridică de pe urdinișul nucleilor în ziua 6-10 de la eclozarea reginelor (8-12 de la popularea nucleilor sau 18-22 de la transvazarea larvelor), moment în care se face o hrănire abundentă a nucleilor cu sirop diluat cu apă. Pentru zbor de împerechere, au nevoie de temperaturi de peste 21^°C și timp însorit, fără vânt.

Reginele pentru buna dezvoltare și umplerea spermatecii au nevoie după împerechere de hrană lichidă și de temperaturi mari care sunt asigurate de puietul căpăcit și de ventilarea siropului proaspăt administrat.

Folosind aceste metode de creștere vom avea o proporție mai mare de trântori din materialul genetic dorit, dar va trebui să nu uităm de asigurarea diversității genetice a materialului biologic pe termen lung. Lipsa diversității și înrudirea între reginele de reproducție duce la degenerare genetică prin cosangvinizare. Este bine să folosim ca sursă de larve mai multe regine valoroase genetic de proveniență cât mai diversă, cât mai puțin înrudite între ele. De asemenea familiile ”tată” de-a lungul unui an și în ani consecutivi este bine să aibă regine recordiste de proveniență cât mai diversă, cât mai puțin înrudite între ele.